Poate
sunt persoane care se gândesc că am luato razna. Plantă exotică
care se găsește și pe teritoriul țării noastre. Păi cum că în
momentul în care spunem exotic toată lumea se gândește la o
plantă care adoră căldura, se răsfață cu razele solare din plin
în combinație cu umiditate ridicată a aerului. Sau măcar se
găsește la umbraa unui arbore care se scaldă în razele soarelui
exemplul cel mai concludent find arhicunoscuta orhidee Phalaenopsisul
care trăiește în simbionitate cu arborele gazdă. Exemplele ar
putea să continue, dar am amintit de orhidee cu un scop bine
determinat. Planta autohtonă a noastră este tot o orhidee dar cu
ceva diferențe. Orhideea noastră frumoasă trăiește pe sol și nu
pe scoarța copacului gazdă intrând astfel în categoria orhideelor
terestre sau altfel spus de grădină.
Nu ar
fi frumos să ai o orhidee în propria grădină, care să
înflorească an de an mai frumos și mai stufos? Da da am vrut să
scriu mai stufos. Se înmulțește singură ajungând să admirați
zeci de fire de orhidee. Vă zic eu ar fi exceptional!
Orhideea
de care tot încerc să vă ridic interesul are și un nume foarte
potrivit care o înalță pe culmile admirației și respect, să nu
mai amintesc că este și o floare protejată de legislația română.
Ultima remarcă este din păcate. Orice lucru frumos și incitant
noi oamenii o ducem până la extreme, adică pierirea ei. Noroc cu
oameni inimoși care au sacrificat timp pentru a obține soiuri
hibride și care se pot cultiva fără nici o problemă.
Sper
că deja vă dați cu părerea despre ce floare vorbesc. Da este
vorba de orhideea terestră denumită popular Păpucul Doamnei sau
denumirea ștințifică Cypripedium Sp.
Personal
pe mine mă încântă deoarece este un membru al unei familii
numeroase și deosebite: cea a orhideelor. Un alt motiv extrem de
special este chiar frumusețea acestei plante, flori exotice.
Aspectul sau de păpuc este incitant și mai ales ca este
pesonalizată cu unei persoane aparținătoare a sexului frumos, cel
al doamnelor. De câte ori le privesc parcă și văd pe cucoanele de
la curtea regală, cu rochile acelea de bal largi și greoaie,
încălțate cu un păpuc așa de fragil viu colorat. Să nu mai
vorbim că cerințele față de sol și climă este foarte avantajos.
Vă
pun o întrebare stimați vizitatori ai blogului, posibili posesori
ai unei grădini. Unde în grădina Dumneavoastră nu se poate
cultiva aproape nimica?
Cel
puțin eu am rezultate slabe în zonele expuse spre nord, nord est,
nord vest.. Nu primesc destulă lumină și până la urmă planta
piere. Ei dragilor această floare, această splendidă orhidee,
iubește necondiționat aceste zone și se dezvoltă în armonie. Și
uite așa am rezolvat cu brio pentru o perioadă amenajarea spațiilor
cu expunere nordică și variantele ei.
Cred
că nu există acuma o persoană care să spună, da da dar
orhideelor le place căldura și ce facem cu ele afară pe perioada
iernii. Vă spun tot eu. Nimica. Dar absolut nimica. E nu chiar,
aruncăm ceva crengi de brad sau frunze multe să fie protejate cât
de cât de frig. Aceste orhidee sunt rezistente la temperaturiile
vremii capricioase de iarnă. Rezistă fără probleme chiar și la
temperaturi cuprinse între -25 și chiar -30 °C.
Primăvara când restul florilor abia încep să se folfoie prin sol,
ele prind putere și cresc văzând cu ochii sau cum se mai spune
prin folclor într-o zi cât alții în șapte.
Fiind
o orhidee care inflorește la începutul primăverii până la vară
este de la sine de înțeles că nu se poate achiziționa așa când
dorește madam Protopopescu. Nu nu. Este nevoie de înscriere pe
listă. Unde? Păi cum unde? Pe mail: planteexoticerare@gmail.com
sau pe www.planteexoticerare.com
.
Cu
respect, Gaspar Levente (cel care iubește orhideele de grădină)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu